atenţie, cad cuvinte... cad cuvinte...
cad cuvinte-n veşnicie, în teroare, în plăceri nemuritoare
noi, cuvintele de jos, muritoare
avem răbdare,
gândiţi cu chibzuinţă, suntem doar iertătoare

noi judecăm doar în prezenţa voastră...


+ că... uneori mai arunc şi eu câte-un rând personal.
" Poezia nu poate declanşa nici războiul, nu poate încheia nici pacea. Istoria omenirii e o dovadă elocventă în acest sens. Sînt prin urmare pentru poezia instrument de cunoaştere a omului ca om. Asta nu se poate face decît în însingurare, pe baza meditaţiei dezinteresate, sincere şi profunde. Nu ştiu să existe ceva mai individual decît gestul artistic. "
" A avea curajul să-ţi dezvălui subiectivitatea, sufletul pînă în cutele lui cele mai întunecoase, spaimele şi năzuinţele cele mai intime - iată poezia. "
" În marile bazine industriale există o ţeavă verticală numită preaplin. Cînd apa depăşeşte nivelul admis, surplusul se scurge prin această ţeavă. Din păcate, în literatură nu există un asemenea mijloc de reglare. Se scrie în continuare pînă la exasperare, să zicem, a bazinului. De ce? Pentru cine? Răspunsul nu e decît unul singur: scriu pentru mine. Sînt singurul public al gîndurilor mele. Să fim lucizi: cine ne poate înţelege, cînd noi înşine nu ne înţelegem decît fragmentar, pînă la mînă, pînă la brîu? Iată de ce poezia trebuie să fie în primul rînd sinceră - numai aşa te poate traduce exact, numai aşa te poţi reconstitui, ca melcul drumul de la casă şi înapoi, după urmele albe lăsate pe frunze. "
"

Ce frumoasă poate să fie piatra
când mâna omului fluidă o face aidoma unui cub.
Ce frumos poate să fie gândul
când fulgerătorul de verb îl face cub.

Şi atât de frumos poate să fie cubul
când te uiţi la femeia ta şi zici:
Hai acasă!
Avem un cub!

"
" Privirea,
ce singurătate a pădurii?
Urechea,
ce singurătate a ciocârliei!
Sufletul,
ce singurătate a cuvântului
care umblă pe două picioare
şi îmbrăţişează cu două braţe. "
" Nu trebuie înţelese sentimentele, —
ele trebuie să fie trăite.
Nu trebuie înţeleşi porcii, —
ei trebuie să fie mâncaţi.
Nu trebuie înţelese florile, —
ele trebuie mirosite.
Nu trebuie să fie înţeleasă pasărea, —
lasaţi-o pe ea singură;
nu-i faceţi ramură din inima voastră,
nu-i beţi cu respirarea voastră aerul,
aerul de sub aripă…
Nu trebuie mai ales să înţelegem, —
trebuie mai ales să fim;
dar mai ales trebuie să fi fost,
într-adevăr mai ales să fi fost. "
"

Eu sunt o locomotivă cu aburi
în urma căreia şinele se evaporă.

Eu sunt o pasăre care zboară
în urma căreia aerul se pietrifică.

Eu sunt un cuvânt care se rosteşte
lăsând în urma lui un trup.

Eu sunt trupul care sare
dintr-un ceas care se cristalizează.

Eu sunt iarba
cocoşată de verde.

Eu sunt foamea alergând
înaintea unei burţi.

"
" Culori care nu sunt pentru văzut,
sunete nu pentru auzit.
A muri într-o cutie sferică,
desperare, o, limită,
egoism şi bancă a cosmosului
în care a fost depusă nu limita
ci limitarea.
Şi astfel, veşnicii…
pentru că nimeni nu vrea să se spargă,
pentru că nimeni nu are de ce să se spargă. "
" Numai cuvintele au fiinţă,
numai ele există, există fugind
speriate de moarte, de lucruri. "
" Brusc, pasărea a murit în zbor;
ca o pupilă piezişă taie un nor.
Şterge cu aripa flască
steaua verde gata să nască.
Suna murdar şi greoi
prin aripa ei, aerul a noroi.
Cade din ce în ce mai încet
spre secret.
Din interiorul cel mare spre interior
fără trepte şi neagră,
clătinându-se pentru nimeni
sporind cu greaţă singurătatea…
Loveşte frunza, fructa;
urmează un sunet de picioar de animal
în fugă atingând pământul
inundat
de lacrimi independente de ochi,
de umezeală independentă de frig,
de tăcere independenţă, migratoare. "
"

Fereşte-te să ai dreptate
când eşti îndrăgostit!
Mai bine să ai umbră,
mai bine sa ai rază,
mai bine să ai lacrimă,
mai bine să ai orice altceva.
Un om îndrăgostit când are dreptate
e un om singur
Numai tristeţea are dreptate

Tu mai bine să ai bolovani,
mai bine să ai vulturi,
mai bine sa ai albul zăpezii.

"
" Tu ai un fel de paradis al tău
în care nu se spun cuvinte.
Uneori se mişcă dintr-un braţ
şi câteva frunze îţi cad înainte.
Cu ovalul feţei se stă înclinat
spre o lumină venind dintr-o parte
cu mult galben în ea şi multă lene,
cu trambuline pentru săritorii în moarte.
Tu ai un fel al tău senin
de-a ridica oraşele ca norii,
şi de-a muta secundele mereu
pe marginea de Sud, a orei,
când aerul devine mov şi rece
şi harta serii fără margini,
şi-abia mai pot rămâne-n viaţă
mai respirând, cu ochii lungi, imagini. "
" Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se, amestecându-se,
două culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuita luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt. "
"

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin
şi el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.

"
" Alergam atât de repede încât
mi-a rămas un ochi în urmă
care singur m-a văzut
cum mă subţiam, -
dungă mai întâi, linie apoi…
Nobil vid străbătând nimicul,
rapidă parte neexistând
traversând moartea. "
INSTALL THEME